Indiferent de zi sau stare gătesc. Pentru că îmi place și pentru că mă relaxează. Îmi pun totul la punct în bucătărie, îmi aranjez necesarul pe masa de lucru, îmi ordonez în ordinea “intrării în scenă” ingredientele. De cele mai multe ori îmi place să stau singură și să fac asta, doar eu și gândurile mele. Dar nu de fiecare data lucrurile se întâmplă cum îmi doresc.
Deseori se întâmplă să nu mai am timp să gătesc, așa că am început să caut pe internet rețete ce nu necesită mult timp de preparare. Și am găsit siteul minunat al celor de la GoodFood unde ai o secțiune foarte interesantă: Meniuri și Rețete și o subcategorie Rețete sunt 20 de minute. Vă spun sincer că am ”pierdut” ore în șir pe acest site căutând rețete și inspirându-mă. Imediat dădeam fuguța la magazin să-mi cumpăr necesarul și mă apucam de treabă.
Good Food nu încetează să surprindă. Săptămâna trecută, cu ocazia împlinirii a 6 ani de activitate (La mai muuuuulți ani! :)) echipa Good Food a organizat o întâlnire cu cititorii și prietenii săi, unde s-a lansat Best of Rețete în 30 de minute. Dar această întâlnire nu a fost una oarecare. În spirit românesc, echipa a pregătit un meniu tradiţional pentru întâlnirea de vineri cu cititorii săi, meniu ce a încântat papilele gustative ale participanților: bunătăți românești pe platou, tartine cu macrou, mâncare de praz cu măsline, papanaşii braşoveni și țuică fiartă!
Volumul lansat conţine o colecţie de 100 de reţete rapide pentru gustări, supe, salate, feluri principale şi deserturi, cu timp maxim de preparare de 30 de minute, potrivite pentru mesele din timpul săptămânii, când timpul pentru gătit lipseşte de cele mai multe ori. Publicaţia o recomand cu toată căldura și va fi disponibilă timp de trei luni, în reţeaua de distribuţie a presei şi pe site-ul oficial Good Food.
M-am simțim minunat și le mulțumesc pentru invitație! Ca să vă faceți o idee ce s-a întâmplat acolo click pe video-ul de mai jos!
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply