Săptămâna asta am avut deosebita plăcere să îi cunosc pe băieții de la Holograf (mulțumesc Ruxa). Undeva în Berceni, eu, Monica, Chinezu și Ruxa am ajuns la sala de repetiție. Energici, entuziaști, dar și atenți la cele mai mici detalii am văzut acolo 7 prieteni, 7 profesioniști, 7 muzicieni în adevăratul sens al cuvântului.
Repetau de zor pentru lansarea albumului Love Affair, concert ce va avea loc astăzi, de Dragobete, la Sala Polivalentă, începând cu ora 19.30, și va beneficia de participarea extraordinară a sopranei Angelei Gheorghiu. Încă mai aveți timp să achiziționați bilete și să vă surprindeți perechea cu un concert aparte!
Întâmpinați de Iulian Vrabete (aka Mugurel) am pășit curioasă în sala de repetiție unde i-am cunoscut pe ceilalți membrii ai trupei Holograf: Dan, Tino, Romeo, Edi, Emil și Mihai. Într-o atmosferă degajată se râdea, se vorbea, dar mai ales se cânta! Noi am stat liniștiți într-un colț și ne-am bucurat că putem avea acces în bucătăria internă și că putem sta de vorbă cu ei! (Da, și ei sunt oameni și duc o viață normală!)
Pentru mine, orice participare la o repetiție (fie că sunt implicată direct, fie că sunt doar un mic „observator”) are farmecul ei. Liniște pentru minte și suflet, muzica trebuie să joace un rol important în viața oricărui om. Din categoria #obiceiurisănătoase încerc în fiecare zi să mă delectez măcar cu un album pe zi. Și apropo legat de asta mă bucur că băieții au primit cadou, prin intermediul Ruxei, un calendar #superfete cu #obiceiurisanatoase și sper să aplice câteva din sfaturile noastre!
Am văzut o adevărată echipă repetând! De la tehnici, până la artiști, totul se face pentru echipă, se ține cont de observațiile făcute în timpul repetiției! Chit că nu ieșea bine ceva, totul era presărat de glume și de zâmbete. Pasiunea se citea pe chipul lor la fiecare notă cântată. Nu aveai cum să nu cânți și tu cu ei în timp ce repetau. Holograf mi-a arătat ce înseamnă respectul față de public.
Cu emoție, am primit albumul cu autografele lor și parcă nu mai aveam răbdare să ajung acasă șisă îl ascult cap coadă. Un album ce marchează un alt punct al vieții, un album unde se cântă despre maturitatea dragostei, despre asumarea sentimentelor ce te cuprind. „Nu mai e timp” este noul hit semnat Holograf și Angela Gheorghiu. Cu siguranță o să vă placă!
Așa că, dacă vreți să fiți părtași la un eveniment plin de emoție și frumos, nu pierdeți concertul din această seară de la Sala Polivalentă, ora 19.30!
Foto credit: Ruxa
Pe curând!
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.