Când a apărut versiunea de android a Instagramului chiote de bucurie s-au auzit! Instant am descărcat aplicația și am dat yamma în efectele aplicației și am fost mult mai atentă ce pozez. Cred că nu trece zi să nu postez ceva acolo. Îmi place mult aplicația și faptul că este ușor de folosit.
Pentru că mai este foarte puțin și se aproprie Webstock 2012 cei de la Evensys împreună cu Vodafone România vă propun un concurs de fotografie pe Instagram, ce are deadline data de 18 septembrie! Tema acestei competiții este #Impreuna. Inițiativa se adresează posesorilor de smartphones ce folosesc aplicația de photo sharing Instagram. Acest concurs și-a propus să prezinte ideea de comunitate în lumea Instagram, o comunitate care începe atunci când puțini își dau seama că sunt mulți, când își dau seama că ei împărtășesc aceleasi gânduri, valori, pasiuni.
Dacă vrei să participi la acest concurs trebuie să realizezi o fotografie ce reprezintă conceptul #Impreuna și să o postezi apoi pe Instagram, adăugând în textul de descriere (titlul, numele pozei) și hashtag-ul #Impreuna. Link-ul către poză trebuie trimis pe e-mail, la office@evensys.ro alături de datele de contact ale concurentului (nume, număr de telefon). Și pentru că ți-am creat poftă de pozat trebuie să menționez faptul că în competiție pot fi înscrise maxim 3 fotografii realizate de aceeași persoana.
Juriul va avea o misiune dificilă. Format din cunoscuți bloggeri utilizatori de Instagram, aceștia vor alege 20 de fotografii, care vor face parte din “Colecția Împreună”. Cele 20 de imagini vor fi imprimate pe tricourile care vor fi oferite participanților la Webstock 2012. Totodată, vor fi tipărite într-un ghid de blogging, ce va fi distribuit la același eveniment. Dar asta nu e tot! Fotografiile vor beneficia de o expoziție în cadrul Vodafone Experience Store (AFI Palace Cotroceni, București).
O altă surpriză pregătită este că una dintre cele 20 de imagini va putea câștiga prin tragere la sorți un premiu îndrăgit de pasionații de fotografie. “premiu surpriza”, acordat de Vodafone Romania. Pentru mai multe informații despre concurs un click aici e suficient. 🙂
Aștept cu nerăbdare ediția din acest an a Webstockului. Multe surprize și noutăți bat la ușă! Ne vedem acolo! 🙂
Webstock 2012 este oferit de Evensys și Vodafone, în parteneriat cu Doncafe, Staropramen, Bitdefender și HP. Evenimentul va fi transmis live pe Internet. Pentru a fi la curent cu știrile despre Webstock, urmăriti atât site-ul, cât și contul dedicat de pe Twitter sau pagina de Facebook.
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply