Timpul necesar pentru a restaura o situaţie este invers proporţional

cu timpul necesar pentru producerea defectului. (Drasen)

Îmi amintesc că în copilărie mergeam des la muzeu, la mama. Alergam prin sălile mari printre vitrinele cu obiecte. Uneori mă uitam la ele mirată și mă întrebam de unde sunt și care este istoria lor. Vase lipite cu urme albe, locuri unde se mai zărea adezivul, fragmente ceramice completate parțial, cărți și manuscrise așezate ciudat, credeam eu. Intram în depozite și vedeam rafturi întregi pline cu obiecte. Încet, încet am văzut etapele prin care un obiect de la achiziție la expunere îl parcurgea.

În spatele fiecărui obiect întâlnit în muzee este o poveste. O poveste care cuprinde drumul obiectului de la intrarea în muzeu până la expunerea în vitrină, o poveste în care printre personajele principale se numără și restauratorii, alături de investigatori și conservatori. Este o lume puțin cunoscută. Prin pregătirea lor, prin talent și pasiune ei salvează tot ceea ce timpul a păstrat ca mărturii ale civilizațiilor apuse. Restauratorul de azi nu mai este un „reparator”de obiecte.

Puțini știu că pentru a ajunge restaurator este nevoie de multă pregătire, multe ore de practică, cunoștințe de chimie, fizică, istorie, artă… Pot spune că este una din cele mai dificile munci, pentru că este mai ușor să creezi o nouă piesă decât să restaurezi, sau să dai din nou culoare și strălucire unui obiect, unei opere de artă, care să poată produce, ca altădată emoție și admirație.

Muzeele au laboratoare de restaurare unde restauratorii pe ceramică, metal, porțelan, sticlă, textile, pictură, carte, lemn împreună cu chimiști investigatori dăruiesc din nou unei lucrări, forma și stălucirea ei ințială. Tablouri, sculpturi, icoane, tapiserii, covoare, broderii, costume, obiecte de porțelan, ceramică și sticlă provenite din locuri și epoci diferite, obiecte peste care timpul și-a pus amprenta istorică, prin infinita varietate a degradărilor așteaptă de mulți ani pe tămăduitorii rănilor ce le macină inestimabila lor frumusețe. Rupturi, suporturi putrede, cracluri, repictări, intervenții necorespunzătoare, scămoșări, degradări pe care restauratorul  știe să le citescă în structura intimă a obiectelor care fac primii pași spre expunere, spre public.

Deja știți faptul că draga mea mamă este restaurator textile. De mică am fost înconjurată de pasiunea pentru frumos, pentru recondiționare, pentru tradiții și pentru istorie. Puțini știu că obiectele expuse într-un muzeu trec prin mai multe procese, nefind luate pur și simplu și etalate într-o vitrină. Procesele din spate sunt numenroase – nu voi intra în detalii – însă trebuie să înțelegem și să respectăm munca unor oameni. Procesul de restaurare durează foarte mult, unele obiecte fiind restauratemulți ani, în funcție de complexitatea defectelor. În această meserie, pe lângă talentul și experiența ce îți spun cuvântul, restauratorul trebuie să mai aibă o virtute: răbdarea. Veți înțelege privind pozele de mai jos.

Aceste imagini arată foarte bine etapele procesului de restaurare. În prima poză aveți posibilitatea de a vedea cum arătau aceste textile când au fost găsite pe un șantier arheologic, iar în cea de a două poză este rezultatul final. Este un proces migălos, de durată.

Sunt mândră să am o mamă ce își iubește meseria, ce este dedicată trup și suflet muncii sale. Un om minunat, răbdător, atent la detalii și perseverent. Și nu o spun pentru că este mama mea ci pentru că timpul a arătat cât de important este să îți iubești jobul, să îți urmezi pasiunile.

[Steag înainte și după restaurare]

Ar fi multe de spus despre restaurare, restauratori, dar îmi revine în minte un citat din prefața unui catalog de restaurare, scris de Mihai Mălaimare: „Restauratorii sunt însă singurii care pot vedea prin ochiul mărunt, forma întreagă a vasului, cu toată istoria care s-a săvârșit odată cu el, odată cu oamenii care au purtat vasul  în mâinile lor truditoare, harnice, trecătoare. Sunt singurii care simt cum le pulsează istoria între degete. Sunt legătura noastră cu noi înșine prin timp”.

Așa că vă invit să vizitați orice muzeu vă sare în cale. Nu strică din când în când să vă deconectați de la problemele de zi cu zi și să vă relaxați privind o colecție de artă sau descoperind lucruri frumoase din trecutul nostru ca și popor. 🙂