Anul acesta mă bucură să văd la Eurovision mulți participanți tineri, persoane implicate în muzica românească sau care doresc să își croiască un drum în acest domeniu. Voi încerca în limita timpului disponibil până la semifinale să vă prezint câte puțin din fiecare proiect în parte. Așadar am început să iau legătura cu proiectele ce au trecut de selecție și se află în semifinalele Eurovision România 2013!
Începem cu trupa ABCD!
Cristina Bălan (ex Impact) revine în forță pe scenă cu un nou proiect – trupa ABCD și o primă melodie în această formulă, candidată la selecția națională Eurovision 2013. Final de război este piesă inspirată din viața reală pe care trupa ABCD mizează la acest sfârșit de săptămână în semifinalele competiției naționale Eurovision. Povestea e simplă și clasică: el a greșit, ea l-a iertat chiar dacă știa că odată ce s-a întâmplat, lucrurile se vor repeta, iar “La final de război” pot trece peste orice, petrecându-și bătrânețile împreună. Linia melodică și versurile sunt compuse de Cristina, iar producătorul muzical al proiectului este Gabriel Maga (de la trupa VUNK).
Fondată în toamna anului 2012, la ințiativa Cristinei Bălan și a lui Gabriel Maga, trupa ABCD este formată din muzicieni cu o vastă experiență: Alex Petcu (tobe), Bogdan Țigănuș (bass), Cristina Bălan (voce), Dorin Panduru (chitară). Ce îmi pare foarte fain este că numele trupei vine de la inițialele componenților și de la notația internațională, în muzică, A-ul înseamnă LA , B = Si, C = DO, iar D = RE.
Am luat legătura cu Cristina și mi-au răspuns la un mini-interviu:
1. Salut! Te felicit pentru participarea la Eurovision. Ce te-a determinat să participi la Eurovision 2013?
Cristina: După mulți ani în care mi s-a tot sugerat să particip la acest eveniment muzical, anul trecut am fost propusă ca voce participantă și s-a tot insistat să vin. Așadar, anul acesta am zis că trebuie să fac ceva.
2. După ce mulți ani ai avut un singur coleg pe scenă, cum este să ai 3 colegi și să cânți live alături de ei?
Trupa este tot ce mi-am dorit încă din adolescență. Sunt fan Queen de când mă știu. Puneți cap la cap și vedeți ce rezultă. Vă ajut eu: un vis împlinit!
3. De ce o piesă în limba română? Are legătură cu faptul că producătorul este Gabriel Maga, chitaristul trupei VUNK?
Piesa FINAL DE RĂZBOI a fost compusă de mine (muzică și versuri) cu aproximativ un an înainte de a colabora cu Gabi (Maga). Deci pică varianta în care el să fi adus vreo influență în ceea ce privește versurile. El a luat ingredientele mele și a făcut ”mâncarea” cea mai bună. Versurile le-am scris în română tocmai pentru că mi s-a părut o provocare ca după mulți ani în care am creeat în engleză, să scriu și în limba maternă. Așa am simțit. Fără motiv. Doar inspirație.
Românii vor putea asculta și vota piesa trupei ABCD în semifinalele Eurovision. De menționat, că piesa poate să fie descărcată GRATUIT de pe contul de Facebook al Trupei ABCD.
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply