Ieri v-am povestit de mobysite-ul Digital Marketing Forum, iar astăzi o să vă împărtășesc câteva informații despre workshopurile anunțate în cadrul acestui eveniment.
Din ce în ce mai multe companii se orientează către Social Media și către platformele sociale. Dincolo de ”secretara noastră administrează pagina companiei” multe companii au început să se trezească și să investească în această nișă.
Cea de-a doua zi de la Digital Marketing Forum va găzdui două workshopuri ce vor fi susținute de invitați internaționali și locali ce se adresează specialiștilor în marketing din companii care doresc să aprofundeze soluțiile și tacticile ce susțin eficiența în campaniile online. În cadrul workshopurilor o să ne putem da seama mult mai bine care sunt cele mai bune practici și cum putem implementa toate tehnicile marketingului online pentru a avea cele mai bune rezultate. Știi cum e, după ce înțelegi cum funcționează un lucru este foarte important să pui și în practică ceea ce ai învățat. Vorba aceea ”repetiția este mama învățăturii”.
Cele două workshopuri oferă informații utile și aplicabile. Dincolo de aprofundarea unor tactici sau a dobândirii unor noi aptitudini trebuie să validezi o idee. Nu toate ideile sunt mereu aplicabile. Contextul, nișa, targetul, bugetele și nu numai sunt câteva dintre lucrurile de care trebuie să ții cont pentru ca o idee să fie viabilă și aplicabilă. Scopul final este creșterea vânzărilor în mediul online. Exceptând asta, campaniile integrate de marketing nu se fac oricum și nici după ureche. Pe lângă dezvoltarea unei campanii integrate este important să ne concentrăm și pe optimizarea campaniilor pentru a avea și rezultate bune! Pașii pe care trebuie să îi parcurgi îi vei afla în cadrul acestor workshopuri.
Dincolo de a fi un simplu utilizator al Facebookului trebuie să înțelegi ce oportunități îți poate oferi, atât ca utilizator de rând, cât și din perspectiva unui business. Vei învăța cum să faci engagement pe pagina de Facebook, cum să folosești Premium Ads. Iar cel mai important lucru (din punctul meu de vedere) este și împărtășirea experienței profesionale în studiile de caz prezentate. Pentru că nu există o rețetă unică, o formulă perfectă pentru a atinge ”succesul”.
Cel de al doilea workshop este susținut de Jeremy Spiller ce va prezenta cele mai bune practici de planificare, de implementare și de măsurare a campaniilor integrate de marketing. Totodată se vizează aspectele prinicipale ale marketingului digital integrat, precum: modul de a construi o strategie online de succes, punerea în aplicare, cele mai bune practici, măsurare și viitorul, dar și recomandări și sfaturi.
Programul întreg îl găsiți aici. Vă aștept și mâine pe blog la o sesiune de live-blogging.
Pe curând!
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply