Cu siguranță ai auzit de autism…. Dar ai văzut vreodată vreo persoană ce suferă de autism?
Puțini oameni sunt informați cu privire la autism. În ultima vreme au început din ce în ce mai multe campanii de informare și de conștientizare cu privire la această problemă delicată. Pe 2 aprilie este Ziua Internațională a Conștientizării Autismului. Mai multe asociații printre care Asociația pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA) și Asociația Învingem Autismul au inițiat câteva programe foarte interesante.
În caz că nu știai AITA este un ONG înființat în anul 2008, care oferă servicii psihologice complete copiilor cu tulburare de spectru autist. Au înscriși 20 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani. Dincolo de serviciile oferite în cadrul centrului, echipa AITA este preocupată de informarea comunității despre autism și de integrarea copiilor cu autism în societate.
Cei de la AITA au demarat o campanie de informare și conștientizare a autismului, denumită generic “Ce știți despre autism?”. Campania își propune să informeze cu privire la 3 aspecte importante: Autismul există. Autismul se poate recupera. Copiii cu autism au drepturi, aceleași ca toți copiii. Peste 100 de persoane, artiști, psihologi, sportivi, ziariști și alți prieteni ai asociației au răspuns invitației de a se alătura campaniei. Cu drag am acceptat invitația lor și iată că timp de o săptămână poza de mai jos este cover photo atât pe profilul personal, cât și pe pagina de Facebok a blogului!
Mesajele ce circulă în cadrul campaniei sunt informații despre autism formulate în genul „Știați că…?” și pot fi vizualizate pe site-ul AITA. Totodată, campania se desfășoară și pe Facebook și poți susține campania punându-ți o imagine realizată de Asociația AITA care conține o poză de a ta și un mesaj despre autism.
O altă asociație ce face de ceva vreme multe lucruri frumoase este și Asociația Învingem Autismul. Ei organizează Balul Albastru, o gală la care se poate participa cumpărând un bilet de acces. Pe lângă bilete, există trei pachete de sponsorizare pentru companii, care, pe lângă avantajele participarii unui număr important de persoane, oferă companiilor o promovare și o vizibilitate foarte bune.
Ce îmi place este faptul că în cadrul Galei se organizează și o licitație cu servicii și produse puse la dispoziție de parteneri și sponsori. La final, toate fondurile strânse vor fi folosite pentru un program de integrare socială dedicat tinerilor cu autism și pentru susținerea Centrului Multidisciplinar de Intervenții al Asociației Învingem Autismul, în cadrul căruia peste 30 de copii cu autism beneficiază de sprijin specializat. Dacă cunoști vreo companie interesată nu ezita să îi contactezi pe organizatori. Punând mână de la mână putem afce ceva frumos și esențial pentru această cauză!
Este crunt pentru un părinte să îți vadă copilul în suferință. În România din păcate există aproximativ 30.000 de persoane cu autism, iar cazurile mai frecvente sunt la băieți, decât la fete. Precum oamenii mari, și copilașii ce suferă de autism au emoții și trăiesc diferite sentimente însă ei se exprimă diferit.
Citeam zilele trecute niște informații despre autism și m-am întristat să aflu că diagnosticarea are loc înainte de vârsta de 3 ani (în unele cazuri semnele apar din primul an de viață). Din păcate nu există niciun tratament medicamentos care să vindece această boala. Pe de altă parte, cu terapie timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot avea o viață independentă!
Dacă ai lângă tine cazuri de autism informează-te, implică-te și acordă-le o mînă de ajutor. Nu discrimina și încearcă să faci ceva bun pentru ei! Sunt mulți oameni ce suferă de autism și duc o viață absolut normală!
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply