În copilărie, tata a încercat să mă învețe să merg pe bicicletă. Aveam un Pegas ce era roșu roșu precum racul și iute iute precum săgeata. 😀 Nu am reușit să învăț cu tata chiar așa de repede cum își dorea și să merg ca la carte, dar nu m-am lăsat descumpănită! Îmi amintesc că îmi ținea bicicleta de șaua din spate și  îmi explica cum să pedalez mai cu zor și pe un ritm, nu așa alandala. Parcă îl și aud spunând: ”Mai repede, gălușcă! Ține ghidonul drept! Nu te mai uita la pedale!”. Am reușit să învăt singură, cumva și de rușinea sa… să nu îl dezamăgesc!

În sânul familiei înveți multe lucruri frumoase! Își dezvolți aptitudini noi, mai ”furi meserie” de la părinți, mai înveți cum se face o mâncare, mai vezi cum se coase un nasture… Părinții mei m-au învațat enorm de multe lucruri și le rămân vesnic recunoascătoare pentru felul lor minunat de a fi, de a se purta, de a mă susține!

Revenind la bicicletă de foarte multe ori mi-am dorit (și încă îmi doresc) să am o biclă în București să mă plimb în voie, să merg liniștită, pedalând cu muzica-n căști și cu gândurile mele. Am avut o tentativă însă cei din trafic m-au speriat. Deși mergeam regulamentar și acolo unde se putea pe pista de biciclete, conducătorii auto erau sub orice critică. Claxonau, înjurau, veneau aproape de tine să te intimideze. Și nu am pățit asta numai eu, ci și alți prieteni bicicliști. În țara asta minunată nu există o educație rutieră, un respect față de cel din trafic. Avem legi, perfect de acord, dar fiecare e cu legea pe înțelesul său…

Știu că au fost discuții cu pistele pentru biciclete că erau ilegal amplasate și așa mai departe, dar puteți să citiți și pe blogul lui Ariel despre asta sau despre alte situații. Lipsa unor cifre oficiale și concrete referitoare la numărul bicicliștilor din orașele din România este principalul motiv pentru care investițiile într-o infrastructură adecvată pentru bicicliștii urbani din România întârzie să se producă. Dat fiind că nu există cifre concrete cei de la portocalamecanica.ro au lansat  catibiciclistisuntem.ro. Completezi chestionarul și dai și tu o mână de ajutor privind acest recensământ!

Mi-am luat rând pe rând prietenii bicicliști și i-am întrebat ce înseamnă pentru ei bicicleta și mersul cu bicicleta. Iată răspunsurile lor. 🙂

Bogdan Negroiu (El Negro):

2 ochi, 2 urechi, 2 mâini, 2 picioare…. 2 roți

Omul a găsit cea mai simplă variantă de a mișcă lumea: 2 roți puse pe un cadru și acționate prin pedalare cu ajutorul unui lanț.  Și totuși, după atât timp de utilizare, în țara mea, autoritățile nu încurajează acest tip de transport. Nu mai e un secret pentru nimeni că Planeta nu mai are resurse de combustibil, că noi, umanoizii trăim sub umbrelă Crizei, că aproximativ o treime din specia umană e supraponderală, că Poluarea e o imensă problemă și că orașele românești nu suportă atât de multe mașini, ceea ce crează blocaje infernale. Și totuși, ne încăpățânam să ignorăm această alternativă clasică, poate prea clasică pentru autoritățile vizionare care, probabil, visează la o societate românească ultra modernă în care bicicletă nu are loc. Probabil, pentru edilii românii e aceeași situație că și cum ai vedea căruțe prin oraș..

Sunt Bogdan Negroiu, muzician, și susțin folosirea bicicletei că un mijloc de transport cu drepturi egale în raport cu mașinile. Mi-e și jenă că în 2013, în Capitală țării mele încă se fac demersuri de ocrotire a celor care vor să folosească acest tip de locomoție. Oprescule, și totuși .. se învârte!

Monica Vasile:

Sunt o biciclistă pasionată, gata să își îmbunătățească performanțele pe teren accidentat, dar nepregătită să facă antrenamentul ăsta în drumul spre serviciu. Prefer terenul lin și să admir pedalând clădirile vechi ale Bucureștiului. Ne trebuie o cale spre… civilizat – piste decente, respect pentru un mijloc de transport sănătos, oameni mai fericiți, gata să contribuie la un aer mai bun în București.

Bogdan Deaconescu:

Majoritatea dintre noi ne amintim prima bicicletă. E ca un ritual de inițiere care simbolizează tranziția de la copilașul însoțit pretutindenti de tricicletă / păpuși barbie la puștiul /fetița dornic(ă) să experimenteze fără roți ajutătoare.

Dincolo de beneficiile evidente asupra sănătății și mediului, mersul pe bicicletă ameliorează și starea de spirit. Plăcerea simplă de a te plimba și a descoperi peisajul, cu muzica în căști și cu dorința din ce în ce mai intensa pentru pedalare, face pentru mine din mersul cu bicicleta un mijloc excelent de destindere.

Există un moment aparte, după ce dau tot ce pot și ating viteza maximă, în care simt pentru câteva clipe că plutesc. Ca un bebeluș pe genunchii unei zeițe. Apogeul fiecărei ieșiri coincide cu acel moment atemporal, indescriptibil, incomparabil. Un moment perfect, tăcut. Îmi place să îl numesc șoapta lumii 🙂 (poate că exagerez puțin și n-am mai mers de ceva vreme cu bicla, dar am realizat că îmi lipsește mai mult decât credeam 🙂 ).

Și până la urma e destul de simplu: dacă vrei să eviți mirosurile neplăcute și aglomerația din mijloacele de transport în comun, să faci mișcare în timp ce ajuți mediul și economisești banii de combustibil, atunci bicicleta e alegerea optimă. Fără centură, fără airbag-uri, fără cușca de metal și nervi în trafic. Doar tu, bicicleta și drumul întins.

Mersul cu bicicleta e un lux extrem de ieftin pe care nu mi-l permit. Din cauza lipsei pistelor amenajate, a traficului infernal și mai ales din cauza oamenilor – care nu sunt educați să ocolească, prin parcuri, pistele special amenajate, puține câte sunt ele… Așa stau cu bicicleta pe balcon, așa cum bătrânele își țin bijuteriile într-o cutie și se gândesc la ele cu nostalgie, și uneori cu frica – teama să nu fie prădate de hoti. ;)) Așa și eu cu bicicleta mea: e averea mea de pe balcon.

Eu te îndemn să nu rămâi indiferent și să îți exprimi dorințele. Chiar dacă sunt legate de mersul cu bicicleta! Așadar, biciclim?

Sursă foto: pinterest.com