Pentru că știu că îți plac filmele te invit la NexT 2013! Cea de-a 7 a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT revine între 10 și 14 aprilie cu o selecție a celor mai bune scurt și mediu metraje realizate în ultimii doi ani în cinematografia locală și internațională.
Anul acesta sunt 23 de filme selecționate, din 16 țări pentru Competiția Festivalului Internațional de Film NexT 2013, din peste 1.000 de proiecte înscrise. Juriul s-a axat pe menținerea echilibrului între estetici populare și estetici inovatoare, între filme deja aplaudate la cele mai importante festivaluri internaționale și filme care abia încep să fie descoperite.
Dintre filmele cu premii și participări la alte festivaluri se remarcă Noapte bună cu o nominalizare la BAFTA și Premiul Juriului la Palm Springs Short Film Festival 2012, Pălmuiala, care a făcut parte din selecția oficială Semaine de la Critique a Festivalului de la Cannes 2012, sau Și viii plâng, care a obținut o mențiune la aceeași ediție a Festivalului de la Cannes.
Biletele și abonamentele pentru proiecțiile Festivalului de Film NexT pot fi achiziționate online de pe www.eventbook.ro şi de la Libraria engleza Anthony Frost, iar în timpul Festivalului, şi de la casele de bilete ale cinematografelor Studio, Corso şi Patria.
Se anunță o ediție plină de surprize și lucruri frumoase! Eu o să fiu acolo în fiecare zi și o să mă bucur de programul pregătit. Dacă nu știi când și unde să vii să vezi cele 23 de filme selecționate ai totul bine pus la punct pe site-ul oficial NexT – ești doar la un click distanță de el.
Festivalul Internaţional de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT și se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Principesei Moștenitoare a României. Activităţile Societăţii Culturale NexT se încadrează în “Viziunea pe 30 de ani pentru România” a Casei Regale. Frumos, nu?
Ne vedem la NexT! 🙂
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.