Atunci când vii în Thassos este bine să îți găsești timp și pentru a merge să descoperi insula. Dincolo de plaje, nisip, mare și taverne ai și alte lucruri pe care să le vezi. Poveștile oamenilor sunt adevărate învățături filosofice, iar privirea lor blândă îți spune multe lucruri nefiind nevoie ca ei să-ți și vorbească.
Am ajuns ieri într-un sat numit Theologos, ce se află la 10 km de localitatea Potos și este musai de pus pe lista obiectivelor turistice atunci când ajungeți pe insulă. Ajungi ușor acolo, pentru că ai chiar în centrul localității Potos un indicator ce îți ghidează pașii spre satul Theologos.
Peisajul este foarte frumos. Nu vezi marea, dar ochiul îți este bucurat și de alte lucruri. Dealuri înalte, vai adânci, păduri frumoase, iar drumul este bun. Ai șosea asfaltată, pe alocuri îngustă, dar nu trebuie să îți faci griji, traficul aproape că lipsește. Aflată în satul Theologos, automat m-am gândit la copilărie și la liniștea din vacanțele de vară de la bunici.
După masa de prânz am pornit la pas prin sat, separat de grup, pentru a vedea și mai bine această zonă deosebit de linistită, cu case simple și frumoase. Era multă liniște pretutindeni – un pansament ideal pentru suflet – și aer curat de munte. Aici nu poți să te grăbești sau să mergi repede, că pierzi farmecul străduțelor.
Pe străzi nu era nimeni. Pe ici pe acolo mai vedeam la câte o tavernă câteva persoane mai în vârstă ce te ântâmpinau cu zâmbetul lor extrem de cald. Am întrebat de ce sunt atât de veseli când vâd lume străină și mi s-a răspuns: “când stai pe o insulă, nu ai unde să fugi, iar din noiembrie până în mai nu vezi picior de om străin”.
Aici l-am găsit și pe unde domn ce alături de tatăl său sunt cizmarii insulei și fac încălțămintea 100% manual. Am stat 10 minute în atelierul său, mută de uimire și cu ochii pe el parcă pentru a mă convinge că ceea ce văd este adevărat. În poza de mai sus aveți o mică parte din ceea ce lucra.
Aici oamenii cred în Dumnezeu și totul e pus în “brațele Lui”. Deși în sat nu mai sunt mulți tineri, cei bătrâni trăiesc cu speranța că vremurile când satul era mai plin de viața și mai activ se vor întoarce. Cei de acolo nu știu ce înseamnaă internetul sau televizorul. Adică știu, dar nu au așa ceva, fiind ceva ce “dăunează psihicului”.
În căutarea Arche-ului l-am găsit pe el. Se uita cu acești ochi la mine, nu lătră, nu făcea nimic. Ne privea și se întreba ce e cu noi. Totuși uitați-vă cât de unamă este privirea sa. Atât pot spune: Gentle eyes prove much wisdom.
Vă recomand să urmăriți hashtagurile #tfb4 #cosmotfb4 #fordtrip #pixelpedia #galaxys4 #puncteoriunde atât pe Instagram, cât și pe Twitter. Iar dacă nu aveți conturi pe aceste rețele de socializare, pe lângă Facebook puteți să vizionați pozele tututror participanților din tabără și aici: http://ancaduma.ro/arche/
Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri e un eveniment organizat de Foto Union cu sprijinul Bancpost, Cosmote, Samsung Galaxy S4, Ford, F64, Booking Greece, Izvorul Cristalin.
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
frumos scris, astept parerile despre satul parasit Castro 🙂
Multumesc, o sa povestesc. 🙂
Foarte frumos ai scris depsre insula mea de suflet. Theologos e intr-adevar uimitor si mai sunt cateva locuri frumoase pe care sper ca le-ati prins in pozele voastre (care apropo, sunt super). Bafta in continuare !
Ce frumusel e cainele 😀
Este, este!