Acum câteva săptămâni am primit o invitație la o expoziție inedită la care voiam să ajung. Din varii motive, ba că nu am găsit bilete, ba că era o coadă enorm în fața muzeului, ba că nu mai aveam timp într-o zi nu ajunsesem la expoziția “THE HUMAN BODY” că despre asta e vorba! Citisem despre expoziție cu mult înainte să vină și în România și o pusesem pe lista ”Lucruri de văzut / făcut într-o viață!”care tot crește de la săptămână la săptămână.
Dacă nu știi despre ce e vorba reiau din comunicatul de presă câteva informații referitoare la expoziția „THE HUMAN BODY”.
Include peste 200 de exponate – corpuri umane reale (integrale sau secțiuni) care, prin disecțiile la nivelul organelor și țesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc și a modului în care acesta funcționează. Extraordinarele exponate au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în orașe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.
Așadar nu e de ratat! Mai ales că vestea bunăăăăăă este că expoziția “THE HUMAN BODY” se prelungește până pe data de 4 august 2013 inclusiv! Dacă nu știai peste 62 000 de români au vizitat-o până acum la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală. Biletele sunt în continuare disponibile în rețeaua Eventim, iar programul de vizitare rămâne neschimbat, zilnic de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 – 20.00.
Cât timp vizionam expoziția mă gândeam cât de mici și mari suntem în același timp noi oamenii și câte nu cunoaștem despre noi atât ca ființă, cât și chestiuni referitoare la corpul nostru. Fiecare secundă pe care o petreceam acolo venea la pachet și cu un fior. Nu de dezgust sau alte stări negative, ci de cunoaștere. Expoziția era împărțită în mai multe secțiuni și trata fiecare organ al corpului omenesc cu mare atenție. Ai la dispoziție cărticele pentru fiecare secțiune în parte cu informații mai mult decât utile. Pe lângă asta, fiecare exponat era însoțit de câte o explicație, iar de fiecare dată când am avut o nelămurire am pus întrebări și mi s-a răspuns. Locul era supravegehat dincolo de pază și de studenții de la Facultatea de Medicină gata să îți răspundă la întrebări.
Nu are rost să vă mai spun despre expoziție pentru că nu o să înțelegeți până nu o vizionați. Să vezi corpul uman sub lupă este fascinant. Și una e să vezi la TV și alta e să vezi live cum arată un mușchi sau o parte a corpului. Expoziția a avut un scop pe care zic eu că l-a atins: să schimbe modul în care oamenii percep corpul uman, având șansă unică de a ne privi organismul prin ochii unui chirurg și de a „experimenta” o incursiune vizuală în interiorul nostru. Da da! Și dincolo de orice vrea să ne determine să ne respectăm și să ne îngrijim organismul, acordând atenție felului în care alegem să trăim.
Și ca să faci asta mai bine îți recomand să mergi la un eveniment sâmbătă asta: ”Antrenează-te la Body Celebration – demonstrație sportivă în aer liber în fața Muzeului Antipa!” Demonstrația sportivă este în aer liber și se desfășoară pe pajiștea din faţa Muzeului Antipa (Piața Victoriei). Evenimentul urmărește să aducă în atenţia publicului, pe perioada desfășurării expoziției „The Human Body” (până pe 4 august inclusiv), felul în care alegerile de viață ne afectează sănătatea. Accesul publicului larg este gratuit. Iată ce spun organizatorii:
Corpul tău este un templu care are nevoie să fie întreținut în cel mai bun mod posibil și care trebuie să fie în armonie cu interiorul tău. Noi credem în exercițiu care modelează și întărește atât trupul, cât și sufletul. Împreună cu Expoziția „The Human Body”, te invităm să-ţi aduci echipamentul sportiv şi să descoperi armonia dintre corp şi minte alături de instructorii Worldclass:
- 18:30 – 19:30 Yoga a’ Natura pe acorduri live de violoncel cu Ştefan Popescu
- 19:30 – 20:30 Zumba Extravaganza cu Adriela Morar
Dacă o să mai am timp vreau să merg să mai văd expoziția. Poate vii și tu să ne minunăm împreună de corpul omenesc! Ce spui?
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply