Când eram mică obișnuiam să stau pe lângă mamaie și să o mai ajut când mai făcea câte ceva prin curte, când pregătea masa și chiar și când mergea la vie. Cel mai mult îmi plăcea să dau de mâncare animalelor și mereu le pregăteam pe îndelete masa. Găinile, porcii, vacuță, pisicile sau câinele nu scăpau de mine până nu stăteam să le povestesc tot ce îmi trecea prin cap. Le spuneam tot, le împărtășeam și ce planuri aveam în ziua repectivă, ba le și cântam. Mai ales găinilor să aibă spor să facă mai multe ouă. Asta în timp ce le puneam boabe alese, adevărate delicatese pentru ele.
Îmi e dor de vremurile alea când totul era mai simplu…. De la aerul pe care îl respiram până la mâncarea pe care o consumam. Îmi e dor de copilărie din toate punctele de vedere. Dincolo de lipsa grijilor și a problemelor cu care se confruntă un om mare, alergam de dimineața până seara, mă jucam și inventam tot felul de roluri pe care le adoptam în jocurile noastre. Iar seara venea momentul mesei în familie, cu râsete, cu povești în jurul mesei de care nu mă mai săturam.
De ce vă spun de copilărie? Pentru că atunci când am încercat noile produse de la Scandia Sibiu am închis ochii și mintea mi-a zburat direct la copilărie! Vedem la tot pasul cum din ce în ce mai multe persoane sunt preocupate de ceea ce mănâncă și de numărul kilogramelor pe care le au, dorindu-și o dietă echilibrată și sănătoasă și întrebându-se de unde pot să își achiziționa produsele preferate care să nu conțin aditivi alimentari.
Conform unui studiu realizat de Scandia Sibiu pe tema obiceiurilor alimentare, 74% dintre români sunt preocupați de dietă și de propria greutate, iar peste 68% dintre români consideră important ca produsele cumpărate să nu conțină aditivi alimentari. Văzând această nevoie, Scandia Sibiu relansează o nouă gamă de pate-uri cu o nouă rețetă, curată, care nu conține E-uri. Noile pate-uri sunt realizate din ficat integral de pui, porc, gâscă, rață sau curcan dupa o rețetă clasică din 1922 pe care Josef Theil, cel care a deschis fabrica Scandia în Sibiu o prepara.
Scandia Sibiu vine cu o inovație: rețeta de pate-uri fără E-uri si alți aditivi. În ceea ce privește metoda de conservare aceasta este una tradițională: procedeul de sterilizare, fiind fierberea în abur a recipientului ermentic închis și este asemănătoare cu bain marie-ul, metoda folosită în gospodăriile românilor pentru gemuri sau conserve de toamnă. Și vă spun că la degustare zici că aceste produse sunt făcute în casă, fiind ușor de digerat, iar aroma… vă las să descoperiți și voi!
Ideale pentru o gustare rapidă, aceste produse îți sunt la îndemână fie la prepararea unei cine romantice, unde poți să fii creativă în conceperea aperitivelor alături de un pahar de vin roze sau roșu după gust, fie doar ca să mănânci ceva bun și ușor indiferent de oră. Ah și ca să nu uit, produsele sunt disponibile la raft începând cu această lună, iar românii se pot bucura de același gust bun al pate-ului Scandia Sibiu cu mai multă grijă pentru alimentația lor.
Noile rețete care nu conțin niciun aditiv, E-uri, coloranți sau conservanți, păstrează cu rigoare gustul de pate cu care Scandia Sibiu ne-a obișnuit. Toți ne dorim o dietă cât mai bogată și o alimentația echilibrată sau dietele făcute pentru noi. Nu trebuie să neglijăm aspectele unei vieți sănătoase și să încercăm să ne procurăm mereu cele mai bune produse alimentare pentru noi. Citește eticheta produsului când faci cumpărături și adoptă o atitudine sănăyoasă pentru o masă fără E-uri, fără conservanți, fără aditivi și coloranți și fără arome artificiale!
Felicitări Scandia Sibiu pentru inițiativă și la cât mai multe!
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Pe cel de porc nu l-am incercat. Celelalte sunt delicioase. Nu ma pot hotari care e preferatul dintre curcan si rata:)
Da, si eu am dileme care este pe primul loc. :))