Ieri a fost ziua maestrului George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni-Vârnav, județul Botoșani, România – d. 4 mai 1955, Paris, Franța). În urmă cu 132 de ani mai exact se năștea maestrul. Prima oară am auzit de maestru când eram mică deși poate nu înțelegeam exact cât de mult a însemnat George Enescu pentru cultura noastră. Apoi în școala primară profesoara de muzică (dna Ciurea, o împătimită a muzicii clasice) ne mai punea din când în când câte o operă de a maestrului. Nu știu dacă dincolo de a ne educa și a ne forma o cultură muzicală mai exista vreun alt motiv să ne pună muzică clasică, dar brusc toată clasa amuțea, astfel fiind printre singurele dăți când clasa putea să fie stăpânită fără prea mare efort.
După ce am mai crescut și am început să fac canto, de multe ori mi se recomanda să ascult muzica clasică pentru a „mi se deschide urechea” cum spunea proful. Uneori nu îmi ieșea… Nu mă atrăgea așa cum se întâmplă acum. Nu exită zi fără să nu ascult o arie mai mult sau mai puțin celebră. În momente tulburi apelez mereu la Mozart pentru că îmi dă o stare de bine și de liniște interioară. Când ascult muzică clasică totul parcă este sub umbrela armoniei. Am mai mult spor, pot scrie și lucra în liniște. Devine un mic univers al meu unde totul este perfect!
Maestrul George Enescu este primul compozitor român care a intrat în patrimoniul cultural mondial dincolo de faptul că a fost un geniu, un spirit modern, fără a fi modernist de dragul modei. Din ce am citit despre dumnealui, iubea în egală măsură cântecul păsărilor, tonalitățile folclorice și cele mai tulburătoare acorduri wagneriene.(..) A reușit să le îmbine în creația sa în acel mod unic care i-a permis să facă saltul de la național la universal și să obțină recunoaștere internațională, alături de marii compozitori ai lumii.
Numele țării noastre a fost dus peste granițe datorită lui, fiind primul compozitor român care le-a depășit, reinterpretând elemente tradiționale din patrimoniul cultural românesc, dar punându-și amprenta datorită influențelor din muzica internațională, într-o cheie unică. “Caracteristica generală care iese în evidență în muzica țării noastre este tristețea, chiar în toiul fericirii. Acest dor neclar, profund impresionant. Visarea. Și o tendință, chiar în părțile de tempo rapid, spre melancolie, spre tonalitățile minore”, considera George Enescu.
În 1958 la 3 ani după moartea maestrului ia ființă Festivalul George Enescu, astfel marcându-se debutul celei mai importante manifestări muzicale internaționale găzduite de România. Festivalul urma să se desfășoare din trei în trei ani, fiind însoțit de un concurs internațional în primele 5 ediții, întrerupt ulterior și reluat odată cu ediția din 1991. De atunci s-au organizat 20 de ediții sunt bagheta muzicii clasice și a magiei acesteia.
Pe 1 septembrie se va da startul celei de a XXI ediție a acestui frumos festival. Puteți să fiți la curent cu ce se întâmplă pe siteul festivalului sau pe pagina de Facebook. O să fiu și eu în acest an prezentă și o să vă comunic la cald toate lucrurile ce se întâmplă acolo (mulțumesc organizatorilor că m-au selectat și pe mine pentru acreditarea de presă). Timp de 28 de zile o să mă bucur de magia festivalului, de multe povești frumoase, mulți oameni deosebiți, de artiști ce sunt pentru suflet prin muzica lor un pansament aparte, de multe momente când muzica pe care o voi asculta o să mă zguduie, o să mă ia precum un fluture și o să-mi așeze gândurile în ordine. Acest festival o să fie pentru mine ca o dezintoxicare, fiecare concert o să fie trăit cu o intensitate aparte, tot răul o să dispară și o să învăț multe.
Vă las în compania muzicii maestrului. Nu vă cer decât 4 minute și 24 de secunde în care să uitați de probleme și de griji. Lăsați piesa să curgă în fundal, în timp ce vă relaxați cu ochii închiși și vă gândiți la cel mai frumos loc unde ați fost sau vreți să mergeți!
Și nu uitați… Magia există!
Sursă foto: www.festivalenescu.ro
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply