Nu, nu mă refer la vreo petiție legată de vreunul dintre subiectele efervescente ale acestei perioade. Știm că suntem o nație de oameni inventivi și creativi care a influențat cursul istoriei, al culturii și nu numai. De la avionul cu reacție, insulina, stiloul până la rucsacul zburător și câte și mai câte, românii au inspirat la rândul lor și alte popoare și le-au provocat inventivitatea. De cele mai multe ori lucrurile nu au ieșit cum ne doream, iar unii și-au însușit meritele noastre.
Totul trebuie să se oprească și trebuie să facem dreptate! Răzbunarea este una extrem de dulce și plăcută. Rom Autentic a decis să românizeze BISCUIȚII – o invenție a englezilor – și a lansat noul Rom Sandviș, biscuiți crocanți cu cremă Autentic Rom.
Asta nu e tot! Știați că baseball-ul își are originea într-un sport de-al nostru național, și anume oina? Cei de la Rom Autentic au pus la cale răzbunarea dulce, prin românizarea biscuiților, dar au lansat și petiția pentru românizarea baseball-ului. Totul este un gest simbolic de răzbunare față de sportul nostru național, oina, care a fost preluat și ridicat la rang de show sportiv peste ocean. Petiția are drept scop recunoașterea din partea americanilor că baseball-ul își are originea în oină și totodată cer să cânte, măcar la un meci oficial, imnul României în deschidere și să își îmbrace majoretele în costum popular românesc.
Eu am semnat ieri petiția în cadrul evenimentului de lansarea al campaniei, iar tu poți susține online petiția dacă o semnezi chiar aici. Ai timp până pe 10 octombrie să contribui și tu la strângerea semnăturilor. După această dată cei de la Rom Autentic vor trimite această scrisoare în America, la Major Baseball League, împreună cu un CD cu imnul României în transcriere fonetică și un costum popular pentru majorete. Tare, nu?
Îmi place ideea, o susțin cu mare drag și chiar sunt curioasă ce rezultate se vor obține. Indiferent de reacția americanilor este o importantă campanie de conștientizarea al valorilor românești, fapt ce a devenit practic un soi de misiune pentru acest brand.
Tu ce crezi? Vor avea cei de la Rom succes cu această petiție?
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Nu stiu daca vor avea succes, dar e bine sa incerce, indiferent de rezultat, tot vom fi castigat ceva. Nu stiu daca acest lucru se face la oricare alt sport, sa se cante imnul tarii unde isi are originea sportul respectiv. Daca nu se practica acest lucru deloc, pretentiile noastre sunt exagerate, daca este o practica obisnuita, atunci avem chiar datoria de a insista pentru recunoastere oficiala.