Eu improvizez, tu improvizezi, ea / el improvizează… Mereu când nu te descurci cu ceva ți se spune Improvizează! Fie că nu îți ies pasențele cu un text, fie că nu ai inspirația divină alături de tine ești nevoit să improvizezi! Improvizăm la fiecare pas, la fiecare răsuflare și secundă ce trece. Totul ca să fim altfel sau mai buni, mai deosebiți, mai cu moț…
Am trecut și eu prin situații când trebuia să improvizez în fața câtorva sute de oameni fie câte un vers atunci când cântam, fie pur și simplu aveam un blocaj în timpul vreunei prezentări sau al vreunui discurs public. Dar cum e să improvizezi așa pur și simplu de dragul artei sau al jocului? Puteți să vedeți chiar pe pielea voastră ce înseamnă asta pentru că ieri a început IMPRO! Festivalul naţional de improvizaţie.
Așa cum spun și organizatorii festivalului ”Improvizaţia nu este doar un tip de spectacol, ci o atitudine” înainte de orice trebuie să ”îmbrățișezi” această stare și atitudine. Nu este nimic filozofic în toată povestea. Trebuie să fii relaxat, deschis provocărilor și cu zâmbetul pe buze! Scopul festivalului este de a-i face pe oameni să înțeleagă ce înseamnă un show de improvizație. În perioada 23-29 septembrie, Teatrul de Comedie din București găzduiește primul festival naţional dedicat improvizaţiei. Sincer nu văd un loc mai potrivit pentru un astfel de festival. Improfest debutează cu un program artistic complex, poziţionând improvizaţia nu doar ca un tip de spectacol, ci și ca un fenomen cultural, o atitudine deschisă și accesibilă publicului larg.
În București sunt foarte multe trupe de improvizație, iar acest festival oferă ocazia și trupelor din provincie să fie văzute și de publicul bucureștean. Spectacolele vor fi susţinute de 18 trupe din orașe precum Iași, Craiova, Târgu Mureș, Targoviște, Cluj și bineînțeles din București. Dincolo de spectacole, publicul va avea ocazia să participe și la workshopuri speciale pentru a înțelege mai bine acest fenomen!
Ce îmi place la un show de improvizație? Faptul că nimic nu este regizat, nu există dialoguri repetate, iar jocul actoricesc, dramatizarea și muzica sunt practic cuprinse într-un tot unitar. Am avut ocazia să discut cu prietenii mei din Trupa Obligo (că doar nu au degeaba motto-ul Nu știm, improvizăm!) și sunt foarte încântați de acest festival, parcă pregătit special pentru ei! Iată ce spun:
Ne bucurăm că în sfârșit există un festival de improvizație în România care a reușit să reunească toate trupele de improvizație din țară, aproximativ 100 de actori sunt prezenți! Festivalul Național de Improvizație va oferi publicului 21 de spectacole de improvizație, 4 sesiuni de workshop pentru publicul larg astfel sperăm că oamenii se vor familiariza cu această formă de teatru și nu vor mai confunda improvizația cu stand up. Vă așteptăm pe toți părinți, copii, bunici, tătici, mămici, adolescenți și profesori, doctori și ingineri, politiști și mateloti căci improvizația face parte din viața noastră de zi cu zi, iar noi nu avem limite de vârstă. Și nu uitați: Always ask yourself “am I having fun ?”
În spectacolul de improvizaţie actorii intră pe scenă fără personaje pregătite, scenariu sau dialoguri repetate, înglobând jocul actoricesc, dramatizarea și muzica într-un singur act. În improvizaţie trebuie să ai curaj, curiozitate și vaste cunoștinţe pe care să fii dispus să le expui.
Ce este important de precizat este faptul că în cadrul festivalului de improvizaţie spectatorii se vor afla în poziţia de juriu și vor alege în primele 5 zile de spectacole cel mai bun jucător din fiecare echipă. Improfest provoacă astfel atât publicul cât și pe cei aflaţi pe scenă, urmând ca aceștia să performeze în spectacolele de gală All Stars din weekend, jucând și antrenâdu-se pentru prima oară în această formulă. Frumos, nu?
Biletele și abonamentele pot fi achiziţionate prin intermediul reţelei Eventim. Sper să te văd pe acolo! Nu de alta, dar eu o să fiu un mic observator și o să fiu cu ochii pe cei ce cu siguranță o să mă facă să râd copios!
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.