Muzica pentru mine este precum aerul pe care îl respir. Dacă nu merg la un concert cât mai des simt că mă sting, îmi pierd energia. Când merg la un concert live sunt precum o baterie pe care o pui la încărcat și o lași câteva ore să se formateze. Nu de alta, dar când sunt acolo UIT tot. Nimic nu îmi mai ocupă mintea, nimic nu îmi poate strica trăirea ce îmi este dat să o am atunci. Fiecare concert este diferit, la fel și ceea ce simt atunci. Stările sunt unice, dar copleșitor de frumoase! Așa a fost și concertul trupei Platonic de aseară din Buzău.
Dacă nu știai, Nicu Patoi și Platonic au anunțat acum 2 săptămâni turneul de promovare al albumului Sweet Little 6STRING. Prin turneul intitulat Middle Of The Week Tour cei 4 instrumentiști de excepție și-au propus să aducă mai aproape pentru iubitorii de gen ultimul lor album. Turneul va avea 2 părți și se va desfășura atât în 2013, cât și în 2014.
Nicu Patoi și Platonic și-au propus ca începând cu data de 2 octombrie să pornească într-o călătorie prin țară, unde săptămânal în fiecare miercuri și joi vor da întâlnire fanilor, iubitorilor muzicii de calitate, dar și a celor ce îndrăgesc concertele live. Datele anunțate și orașele vizate sunt: Constanța (2 octombrie), Buzău (3 octombrie), Brăila (16 octombrie), Sibiu (24 octombrie), Cluj Napoca (30 octombrie), Râmnicu Vâlcea (31 octombrie), Suceava (6 noiembrie), Iași (7 noiembrie), Brașov (14 noiembrie), Câmpina (21 noiembrie). Îți recomand să stai cu ochii pe pagina lor de Facebook pentru a vedea dacă vor ajunge și în orașul tău!
Platonic creează intersecții stilistice între blues, rock, jazz și funk, păstrand esența calității muzicale într-un ansamblu unitar care dizolvă granițele artificiale dintre genuri. Despre albumul lansat ți-am mai povestit aici și îți garantez că pentru o foarte lungă perioadă de timp a fost pe repeat în continuu. Ah, poate te întrebi despre cine tot vorbesc eu aici. Platonic înseamnă:
Acum că am făcut și introducerile pot să îți spun mai departe despre turneu și despre minunatul concert. Turneul a început miercurea asta în Constanța, iar aseară a poposit în Buzău. Frigul nu a fost o piedică pentru iubitorii acestui gen de muzică și s-au urnit din casele călduroase la un concert ce poate schimba vieți. Încă de la prima notă a concertului starea de bine m-a cuprins instant. Chitara, bateria, bassul împreună cu instrumentele de percuție am realizat că sunt pentru mine mixul ideal. Așa cum vă spuneam și la început starea mea s-a schimbat. Deși am avut o zi extrem de plină și de agitată, concertul de aseară mi-a încărcat bateriile. Am închis ochii la un moment dat și am inspirat absolut toată creația de pe scenă. Pare greu de imaginat, însă nu am cuvinte să vă explic ce stare minunată mi-au dat acești oameni. Dincolo de faptul că îi cunosc, respectul meu la adresa lor atât ca și artiști / instrumentiști de excepție, cât și ca oameni este dincolo de cuvinte.
De la Nicu Patoi, Adrian Ciuplea, Berti Barbera și Răzvan Lupu”Lapi” ai multe de învățat. Perseverența, studiul, seriozitatea, disciplina și acumularea experienței (pentru cei pasionați de un instrument) vă vor ajuta să deveniți cei mai buni! Pentru mine, cei 4 crai sunt o lecție deosebită de curaj și de viață pentru că au ales să facă ce le place mai mult și să trăiască exclusiv din asta. Dragostea lor pentru muzică se vede și se simte în fiecare secundă ce se scurge dintr-o apariție live unde ei sunt protagoniștii. Nu contează câți oameni au în față, ci faptul că sunt acolo să îi asculte. Bineînțeles, ca orice artist îți dorești să fie mereu sala plină și să vezi cât mai multe reacții ale publicului la ceea ce faci. (Îmi pare rău că nu am avut o cameră foto la mine pentru că lumina de acolo nu prea a ajutat.)
Nicu Patoi & Platonic nu sunt de ratat! Eu o să mă gândesc serios cum să fac și să merg și la alte concerte din acest turneu pentru că sigur o să mi se epuizeze bateriile curând. Așa că sper să îi văd pe acești oameni cântând cât mai des în această formulă, iar proiectul Platonic să treacă de granițele acestei tări și să bucure, să încânte și să aline și sufletele altor nații. Nu de alta, dar fără lipsă de modestie vă spun că este cel mai bun, compact, profesionist și explosiv proiect instrumental autohton ce mi-a fost dat să ascult și ar fi tare păcat. Nu de alta, dar trebuie să ne educăm copii și tânăra generație despre ce înseamnă muzica de calitate!
Dragii mei Platonici, mă înclin!
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Multumim Anca pentru susținere. 🙂
Eu vă mulțumesc. 🙂