Săptămâna trecută a început în forță cu Turul Bloggerilor în Sibiu în cadrul Campaniei Produs în Sibiu! Chiar dacă am revenit în București de câteva zile încă sunt dominată de sentimentul de mândrie pe care l-am simțit chiar de la prima fabrică vizitată. Da, am motive să fiu mândră de sibieni și de români în general și m-am bucurat nespus să iau parte la acest tur!
Ziua de luni a fost una plină de informații mai mult decât interesante, iar alături de cei 15 bloggeri participanți am avut parte de un Sibiu altfel. Am avut ocazia să vedem acest oraș din cu totul și cu totul alte puncte de vedere de cât ne obișnuisem. Nu mai era vorba de partea turistică și istorică a orașului, dar nici de vreo acțiune / mișcare culturală. Eram 15 bloggeri ce descopereau Sibiul din punct de vedere economic, social, tehnologic. Deși am avut parte și de multe discuții tehnice, vizita de acolo m-a făcut să văd mai bine cât de importantă este producția locală, dar și încurajarea consumului de produse fabricate pe plan local. Asta nu are cum să dăuneze, făcând mult bine economiei locale.
Prima vizită a fost la Mainetti, o fabrică producătoare de umerașe ce are o experiență de peste 50 de ani în domeniu. Începută inițial ca și afacere de familie, la începutul anilor ’50 frații Mainetti au recunoscut în Italia necesitatea de a confecționa umerașe pentru costume. Ele trebuiau să fie rezistente și nu la fel de costisitoare precum cele din lemn deja existente. Și uite așa au pornit cu un mic atelier, iar la începutul anilor ’60 aveau să deschidă prima fabrică de umerașe din lume confecționate din polistiren. Fiind un produs executat la standarde înalte din punct de vedere al calității și al designului, Mainetti a fost abordat de mai marii producători de îmbrăcăminte din Italia, iar în timp reputația fabricii s-a extins în întreaga lume.
Am fost mai mult decât plăcut impresionată când mi s-a spus că anual în fabrica deschisă în 1999 din Sibiu se produc peste 35 de milioane de umerașe! Da, ai citit bine! Asta datorită celor 109 angajați ai fabricii! La începuturi în fabrică doar se asamblau între 3 și 5 milioane de umerașe. Acum pot atinge aceea cifră de producție datorită evoluției tehnologice și a celor 16 mașini de injecție, iar fiecare umeraș urmează specificațiile clientului. Mainetti are clienți din toată lumea, așa că atunci când mergeți să cumpărați un articol vestimentar mare atenție la umeraș! O să aveți un motiv în plus pentru a zâmbi când o să vedeți pe umeraș scrie Made in Romania (Fabricat în România) pentru că ele sunt configurate după necesităţile clienţilor şi pot avea un alt logo pe ele. Dacă nu știai un umeraș susține o greutate de 10 kilograme.
Să faci un umeraș nu este ușor. Pentru a se putea fabrica este nevoie de polistiren, el fiind topit și având nevoie de 3 – 4 ore pentru a se stinge. Mașinăriile speciale fac cea mai grea parte din producție, matrițele fiind cheia în producția lor. Mi-a atras atenția o mașinărie cât timp am fost acolo care făcea un zgomot de parcă cineva ar fi cântat la un instrument. Această mașinărie triază cârligele ce urmează să fie montate pe fiecare umeraș în parte (vezi video).
Cei cu care am interacționat din fabrică vorbeau cu atâta pasiune încât îmi venea să îi țin de vorbă toată ziua ca să-mi povestească pe îndelete exact ce fac. Niciodată nu am dat importanță umerașelor și nici nu m-am gândit cum poate să fie util la casa omului. Există 88 de tipuri de umerașe. De exemplu există umerașe pentru cravate, sacouri, lenjerie, pantaloni, bluze șiiiii câte și mai câte, iar de aici avem la dispoziție peste 2800 de configurații într-o gamă variată de culori. Umerașele speciale pentru pantaloni au atașat un burete special pentru a ajuta aceea perete de pantaloni să nu formeze cute sau să ia forma umerașului.
Vizita în fabrica Mainetti deși a fost tehnică m-a ajutat să văd o față altfel a lucrurilor de lângă mine. Trebuie să încetăm să luăm lucrurile de a gata și pentru că ni se cuvine. Vizita mi-a îmbogățit bagajul de cunoștințe foarte mult, ba am aflat că și umerașele se pot recicla. punctul de lucru Mainetti din Şura Mică colectează şi reciclează deşeuri de polistiren din întreaga ţară, pe care apoi îl prelucrează şi îl refolosesc la turnarea unor noi umeraşe. Frumos, nu?
“Produs în Sibiu” este o campanie realizată de Asociația Produs în Sibiu împreună cu ziarul Sibiu 100%.
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.