Despre Zilele Biz v-am mai povestit aici și aici, așa că nu are rost să reiau. Prima zi a început în forță! A fost o zi plină de informații atât noi, cât și vechi, o zi a celor ce au ajuns oameni de succes, dar și a celor ce vor să învețe, o zi a oamenilor curajoși, o zi a viziunii. Cuvântul pe care majoritatea speakerilor de astăzi l-au accentuat a fost pasiunea. Au fost și alte cuvinte cheie, dar acesta a fost comun în prezentările și discursurile tuturor vorbitorilor de astăzi.
Cei de la Revista Biz spun pe site-ul evenimentului:
Cei cu idei dar și cu viziune vor moșteni planeta afacerilor. Iar cei care au făcut deja dovada curajului și viziunii vin la Zilele Biz pentru a împărtăși din experiența lor. Antreprenori consacrați, care conduc afaceri românești de succes cu prezența internațională, dar și reprezentanți ai noului val antreprenorial ne vor dezvălui pașii necesari pentru reușita într-un mediu de business plin de provocări.
Vă spuneam într-un articol anterior că nu este suficient să ai o idee. Pentru a ne atinge țelurile este nevoie printre altele de muncă, perseverență, seriozitate, dar și disciplină. Sigur cunoști cazuri unde ideile au murit încă din fașă. Excelența prin antreprenoriat se realizează în timp.
Doamna Camelia Șucu (owner Class Living) spunea astăzi că antreprenoriatul acum este mult mai avansat, fiind un subiect ce a devenit din ce în ce mai discutat. Un antreprenor nu are cum să treacă neobservat. Prin afacerea sa, el creează locuri de muncă, oportunități de dezvoltare ale societății, vine cu idei etc. Este important ca un antreprenor să creadă în ideea sa și să meargă mai departe cu ea până o implementează, îndeplinindu-și astfel visul. Chiar dacă te saturi mergi mai departe.
Trebuie să fii conștient că pornirea unei afaceri nu este simplă. Ai nevoie de multă perseverență și nu numai. Iulian Stanciu (director general, eMAG) ne-a recomandat să pornim de la o viziune. Viziunea este totul și pe baza ei ajungi să construiești tot, fiind un angajament pe termen lung pe care tu îl faci mai ales față de tine. Nu ai cum să ai succes cu viziunea ta dacă nu te așezi și nu elaborezi planul strategic al afacerii pe care vrei să o pornești. Nu poți să faci asta dacă nu ai suficient curaj ca să realizezi ceea ce îți dorești. Toate aceastea nu au o valoare prea mare dacă în spatele viziunii tale nu îți construiești o echipă valoroasă care să împărtășească pasiunea pentru idee și viziune.
Trebuie să ne gândim că un antreprenor nu este departe de 1 milion de € atâta vreme cât își propune să obțină asta. Trebuie să fii îndrăgostit de o idee, astfel se naște o relație frumoasă de dragoste – antreprenoriat (Dragoș Petrescu, proprietar, Trotter Prim). Da, pare imposibil, dar inovând reușești!
Așa cum spunea și domnul Jean Valvis (Președinte Director General, Valvis Holding) nu poți să te arunci pur și simplu în piața. Cel mai indicat este să pornești cu identificarea nevoilor consumatorului. Cunoașterea, perseverența, controlul dar și oportunismul sunt doar câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere. Te întrebi ce înseamnă oportunismul? Păi.. profită de ceea ce îți spune consumatorul. Tu (antreprenorul) trebuie să înveți de la el ce anume să faci, astfel venind în ajutorarea lui.
Despre antreprenoriat se poate discuta la nesfârșit. Cei ce astăzi au fost în fața noastră și ne-au vorbit au pornit de la zero. Ni s-au prezentat idei de afaceri pornite recent, dar și câteva veterane. Pentru că ei credeau atât de mult în viziunile sale, unii dintre ei și-au pornit business-urile împrumutându-se la bancă și făcând credite pe maxim 5 ani. Erau siguri că vor atinge culmile succesului. Și au reușit!
Pentru că vorbeam de reușite astăzi ni s-a prezentat un top al celor mai apreciați antreprenori români, selectați în urma unui studiu Unlock Market Research. Puteți să îl citiți deja în ultimul număr al Revistei Biz, dar și pe site, cât și pe blogul Martei Ușurelu.
Oferă ideii pe care o ai măcar o șansă. Fii tu cel mai puternic, aplică măcar câteva din lucrurile din acest articol și spune-mi cum a fost! Ah, da! Încă ceva: ieși din casă și vorbește tuturor despre ceea ce vrei să faci. Ce spui? Te văd anul viitor pe scena Zilelor Biz?
Felicitări Martei și întregii echipe BIZ pentru o primă zi minunată! Poze de la prima zi a evenimentului găsiți aici.
Pe mâine!
Credit foto: Vali Mirea Photography
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.