Fericirea este o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Dacă vrei poți spune că este aceea stare de bine ce se naște din bucuria lucrurilor simple. Doar că din pricina gândurilor și a problemelor de zi cu zi, nu mai apucăm să vedem care sunt motivele pentru care să facem asta. Cunosc oameni care nu zâmbesc sau zâmbesc foarte rar, însă există și oameni la polul opus ce zâmbesc de dimineața până seara. Indiferent câte tipuri de zâmbete ar descoperi cercetătorii, mi se pare fascinant un lucru: oamenii vin pe lume cu zâmbetul învățat. Există studii care arată că bebelușii zâmbesc înainte de a se naște, poate de asta cei mici sunt liniștiți în fața unui chip zâmbitor. 🙂
Zâmbetul este mai întâi un mecanism cerebral, de asta când ne simțim bine și suntem fericiți creierul nostru produce endorfină, hormonul fericii. Gândește-te că avem nevoie de minim cinci perechi de mușchi faciali pentru un zâmbet, iar uneori ajungem să folosim până la 53 de perechi de mușchi.
Acum ceva vreme am răsfoit o revistă care trata un articol despre Paul Ekman, un cercetător american care de a lungul vieții sale a încercat să descopere câte tipuri de zâmbete există, dar mai ales cum se manifestă oamenii simpli, care nu au fost înconjurați de tehnologie sau de lucrurile lumii moderne. Așa că a plecat în căutarea unui popor ce trăise în izolare și care nu mai interacționaseră cu oameni din alte popoare. Totul pentru a vedea dacă oamenii dintr-un popor izolat zâmbesc și mai ales dacă zâmbetul lor este ca al nostru. Și apropo, serialul Lie to Me este bazat pe cercetările sale privind microexpresiile. 😀
După ce a ajuns în Noua Guinee și a străbătut jungla însoțit de un băștinaș, acesta a poposit în satele izolate ale tribului Fores. De la bun început el a înregistrat vocile băstinașilor, iar ei au avut ocazia de a se auzi și de a-și asculta cuvintele dintr-o ”cutie”. La auzul vocii lor s-au bucurat și au zâmbit, iar Ekman a imortalizat zâmbetul lor. Concluzia lui Ekman despre experimentul său a fost că oamenii vin pe lume cu sentimente, care sunt aceleași peste tot, însă sunt exprimate diferit. Unele popoare se manifestă mai mult, altele mai puțin. La fel ca și în cazul tribului Fores, Ekman a imortalizat un fel de a zâmbi pe care cercetătorul l-a mai văzut pe chipul mai multor americani. El a identificat în cercetările sale 19 tipuri de zâmbet, dar dintre acestea 18 nu sunt autentice, fiind un cod social. Gândește-te că expresiile faciale transmit celor din jur mesaje despre ceea ce credem și simțim. Pe siteul său o să găsești mai multe detalii despre experiment.
Nu este bine nici să ne forțăm să zâmbim. Nu trebuie să ne păcălim că suntem fericiți, nu de alta, dar nu îi place nimănui să vadă un zâmbet fals. Îți place să vezi oameni care atunci când zâmbesc, întregul lor chip este implicat în acțiune, față de zâmbetul ”însoțitorilor de zbor” care implică doar mușchii feței.
Dincolo de ce ți-am povestit până acum, nu uita că trebuie să ai grijă de zâmbetul tău și să te asiguri că este atrăgător. Dacă nu știi ce trebuie să faci pentru asta, cei de la Green Dental te ajută! Te invit la un concurs cu un premiu deosebit: Câștigă un Zâmbet de 5000€!
Concursul se desfășoară în mai multe etapte și te poți înscrie la concurs până pe 16 martie. Ceea ce trebuie să faci nu este deloc complicat: în 2 pași trebuie să îi convingi pe cei de la Green Dental că TU ești cel care își va schimba viața cu ajutorul unui zâmbet perfect!
Tu cum ți-ai reinventa zâmbetul?
Sursa foto: pinterest.com
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Leave a Reply