Vineri, 15 martie 2014. O zi pe care nu o să o uit vreodată. Nu, nu am pierdut pe nimeni, doar că era să mă pierd pe mine…

De vineri mi se derulează în cap, de fiecare dată când închid ochii, ultimele secvențe  pe care mi le mai amintesc de atunci. Tot derulez filmul întâmplărilor și încerc să descopăr detalii cheie. Cert este că mereu ajung la aceeași concluzie: sunt un om norocos.  Nu vreau să intru în prea multe detalii, dar anumite momente nu ai cum să ți le stergi de pe retină. Oricât de mult ai încerca să înlocuiești ceva urât cu ceva frumos, creierul nu poate gestiona toată trauma atât de repede și de ușor. În urechi de vineri aud numai sunetul impactului…

O ”carcasă” omenească nu rezistă forței impactului unei carcase din fier. Nu suntem Superman.

La prima vedere trebuie să nu mă las păcălită și să nu ajung în cealalată extremă, cea în care îmi este teamă să merg pe stradă sau să mai traversez. Am învățat multe într-un timp atât de scurt și am realizat (din nou) că viața este scurtă. Într-o clipă de neatenție poți pierde totul. Cel mai prețios lucru fiind viața ta. De ești șofer sau ești pieton trebuie să fii atent și cu ochii la drum… Nu cu ochii în telefon, nu căutând un post de radio sau făcând altceva decât șofatul. Poți pierde controlul mașinii într-o clipită. Iar ca pieton nu te mai grăbi, asigură-te de 3 ori și o să ajungi în siguranță la destinație.

Sunt un om norocos după ziua de vineri și da, am învățat o lecție importantă: ca pieton să mă asigur de 3 ori și să fiu cu ochii în patru.

Foto: pinterest.com