Astăzi este Ziua Internațională a Iei. Probabil ați observat în jurul vostru din ce în ce mai multe persoane care, indiferent de anotimp sau de momentul zilei, au ales să poarte o ie. Privirea îți este gâdilată de multe vestminte frumoase. Îmi place să văd pe stradă lume purtând ii sau costume inspirate din portul tradițional. Poate că ”moda iilor” a izbucnit de ceva ani, dar nu ai cum să nu te bucuri când vezi un crâmpei de istorie și tradiție că îți bucură privirea.

Se spune că o ie autentică nu are chip de asemănare cu o alta. Costumul popular este diferit de la o zonă geografică la alta și este o adevărată ,,carte de identitate” pentru acei locuitori. Nu te gândi că este un lucru ușor să lucrezi o ie sau un costum popular. El s-a constituit în urma unui îndelungat proces de creaţie. Ba există și dovezi că ia a fost un obiect vestimentar apreciat și purtat încă din perioada geto-dacilor. O găsim drept mărturii pe monumentele romane, Columna lui Traian de la Roma sau monumentul de la Adamclisi.

După cum știti, îmbrăcămintea avea inițial un rol strict practic, de a proteja corpul omenesc. În timp a primit și valoare artistică, decorativă datorită faptului că societatea evolua, iar astfel au apărut și primele forme de viață socială. În îndelungatul proces de evoluţie al costumului popular s-au înregistrat progrese mai mult în înfrumuseţarea pieselor de bază, decât în perfecţionarea sau îmbunătăţirea croielii.

Costumul popular era realizat în cadrul gospodăriei de către femei și era singurul costum care se purta indiferent de vârstă, și la lucurul câmpului, cât și în zilele de sărbătoare. Pentru confecționarea lor se folosea materie primă obținută în gopodărie precum lâna, cânepa, inul şi mai târziu bumbacul şi borangicul. Pânza se ţesea în casă la războiul de ţesut, iar piesa de bază era cămaşa, purtată atăt de bărbaţi cât şi de femei.

Piesa principală a costumului era ia și era purtată zilnic fie la muncă sau la sărbători, fie la diferite ceremonii (nunţi, înmormântări). Există diferenţe de material, de cromatică, de ornamentaţie între cele purtate zilnic şi cele purtate în zile de sărbătoare. Cromatic s-a diferenţiat local pe categorii de vârstă şi zonal prin croială şi ornamentaţie.

Rar găseai două ii cu motive identice. Între femeile din acele zone era o concurență mare, motivele se furau cu ochiul, dar acasă nu le mai puteau reproduce exact şi astfel mai adăugau ceva, ieşind un alt model. De aici şi frumuseţea şi unicitatea iilor româneşti.

După cum îți spuneam și la început, există mai multe tipuri de ii în funcţie de zona geografică. Cea mai întâlnită este cămaşa încreţită la gât, cu mâneca dreaptă sau strânsă pe bentiţă. Ornamentaţiile sunt stilizate florale, geometrice, zoomorfe, avimorfe în diferite culori cusute cu arnici, fire din bumbac, iar din perioada interbelică datorită dezvoltării comerţului pătrund în mediul rural şi paietele sau mărgelele colorate. Costumul popular era un pion principal și la căsătoria fetelor. Ele primeau zestre printre altele şi cel puţin patru ii care erau consemnate în foile de zestre. Așa să tot ai zestre!

Pentru mine ia nu este un articol vestimentar. Este o stare, este o formă de a-mi arăta recunoștința față de tradițiile românești. Poate că am fost un copil norocos pentru că părinții mi-au însuflat de mică dragostea față de tradițiile românești, dar ea se manifestă și altfel. Curiozitatea mea este aprinsă la toate obiectele tradiționale, de la costumele populare la maramele sau covoarele țesute. Dincolo de curiozitate este vorba și de un respect pe care îl port acestor lucruri și tradiții.

Până la urmă nu putem să ne negăm rădăcinile și tradițiile. Nu uitați ce spunea și Constantin Brâncuși: Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile…”

Sursă foto arhiva personală.