Cui nu îi plac petrecerile îndrăznețe? Dincolo de faptul că sunt născută vara, mereu am fost de părere că cele mai faine lucruri se întâmplă în aceea perioada estivală. De la concerte în aer liber până la tot soiul de activități. Acum câteva veri organizam unul dintre cele mai mari chefuri pe care le-am dat pentru ziua mea și care a fost o noapte pe cinste! Mult timp s-a vorbit despre #dumaparty. 😛
Cei de la BECK‘s, cu ocazia lansării noului sortiment BECK‘s GOLD, și-au propus să facă lucruri care nu s-au mai făcut până acum și se vor ține de promisiune. Cine spune că nu poți juca golf între lucrări de artă sau bowling la 72 de metri deasupra pământului sau să faci un party electro la teatru? Vei avea parte de 3 evenimente care formează împreună Think Fresh Night:
Te invit să te alături celor trei petreceri speciale pe care BECK‘S GOLD le va ține concomitent vineri, 3 iulie, începând cu orele 20:00, în București. Pentru voi am 10 invitații duble*, iar pentru a participa la concurs trebuie să îmi propuneți o experiență inedită care începe cu “Cine spune că…?”. Comentariile voastre la acest articol le aștept până mâine dimineață la ora 8.00! Puteți opta să mergeți la una dintre cele 3 petreceri sau la două dintre ele sau la toate (în funcție de preferințele voastre).
*pentru a putea participa la concurs trebuie să aveți vârsta de 18 ani împlinită.
Ca să vă inspirați puteți vedea mai jos un “Stunt” în lift, pe modelul “Cine spune că nu poți cânta într-un lift la ora 9 dimineața?”. Vă invit să accesați și aplicația de Facebook unde puteți să veniți cu idei îndrăznețe ce pot fi puse în aplicare. 😛
Mult succes! Și nu uitați! Cine spune că nu poți participa la 3 petreceri îndrăznețe și să te distrezi de minune la fiecare? 😛
LE: Mulțumesc tuturor pentru participare. O să primiți pe email toate informațiile necesare.
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
Cine spune ca nu poti sustine un concert metal la Hanul Drumetului?
Cine spune ca nu poti face breakdance pe manele grecesti?
cine spune ca rasaritul nu se aseamana cu apusul claaaaaar nu a baut destul
Cine spune ca nu poti sa faci sarpele pe manele?
Cine spune ca daca ai frica de inaltime nu te poti vindeca cu un salt cu parasuta?
Cine spune ca nu poti face nopti albe in sesiune si sa te si distrezi?
Cine spune ca nu pot juca biliard cu ochii inchisi?
Cine spune ca nu poti vedea un film de groaza la muzeu?
Cine spune ca nu-ti poti face piscina la birou, sa mai faci o baie intre task-uri si to do-uri.
Cine spune ca nu poti promova examenul de barou invatand doar 3 luni de zile ? 😀
Cine spune ca nu poti juca fotbal cu o minge de bowling?
Cine spune ca nu te poti distra cu multa bere la trei evenimente tematice ,si sa joci biliard cu ochii inchisi ?