Acum ceva vreme am participat, indirect ce e drept, la o discuție dintre 2 persoane care lucrau în mediul business, dar nișe diferite. Subiectul discuției era legat de faptul că una dintre ele își ține telefonul non stop după ea, că are o dependență de el, că o însoțește oriunde (da, peste tot!) și afirma că ”viața sa ar atârna de un fir de ața” dacă și-ar pierde telefonul mobil. Cealaltă participantă la discuție era de altă părere: ”Poate lua foc lumea, după ora 20.00 eu uit că am telefonul mobil, mă bucur de timpul petrecut cu familia mea”. Ce e drept, a doua persoană are o carieră de succes, dar și 2 minunății de fete de câțiva anișori care au nevoie de atenția cuvenită din partea mamei lor. Nu au ajuns la o concluzie, fiecare susținându-și sus și tare punctele de vedere. Ideea comună a discuției a fost că amândouă petrec mult timp cu telefonul în mână, fie că citesc corespondența, că poartă o discuție, că verifică prognoza sau poate că planifică în calendar o vizită la dentist. Atât dpdv profesional, dar și personal, telefonul mobil are un loc important în viețile lor, dar și ale noastre.
Mi-am amintit de discuția lor în timp ce citeam studiul realizat de EY România, Utilizarea dispozitivelor mobile. Atenție! Studiul se referă doar la smartphone, tabletă, telefon mobil, phabletă, smartwatch, brățară fitness. În studiu se analizează percepțiile utilizatorilor din România privind durata de folosire a acestora, conținutul accesat, aplicațiile descărcate sau beneficiile pe care le asociază utilizării dispozitivelor mobile. Este important de precizat că respondenții au fost din mediul urban, cu vârste între 18 și 55+ ani, din 31 de județe ale țării.
O parte din rezultate nu va mai suprinde pe nimeni. Poate se realiza că se face asta, dar nu și ce procent din populație o face. Utilizatorii români poartă peste tot dispozitivele mobile cu ei, le verifică frecvent și foarte des se întâmplă să utilizeze mai multe dispozitive mobile în același timp. Top 3 al celor mai utilizate dispozitive mobile în fiecare zi arată că 62% dintre utilizatorii de smartphone, 23% dintre utilizatorii de telefon mobil și 18% dintre utilizatorii de tabletă folosesc aceste dispozitive mobile între 2 și peste 6 ore/zi.
Deseori am întrebat cunoscuții de lângă mine care este primul lucru pe care îl fac dimineața după ce se trezesc și majoritatea își verifică telefoanele mobile. Pam pam! Nu este surprinzător să regăsesc informația asta și în studiu. Două treimi dintre respondenți spun că din momentul trezirii și până se uită la dispozitivul mobil trec sub 30 minute. Iar pentru 29% dintre respondenți se pare că rutina dimineții începe cu verificarea dispozitivului mobil înainte de micul dejun și uneori chiar înainte de spălatul pe față.
Mai mult decât atât, sigur ai văzut persoane care au un nou tic comportamental: verificarea telefonului mobil. Oamenii nu se mai uită la ceasul de la mână ca să verifice ora, ci se uită la smartphone să vadă dacă au o nouă notificare. Și asta se reflectă și în rezultatele studiului. 52% dintre respondenți spun că se uită între de 11 și 50 de ori în fiecare zi la dispozitivele lor mobile, iar 22% se uită între 51 și peste 200 de ori în fiecare zi. Cea mai mare frecvență de utilizare a dispozitivelor mobile – peste 200 de ori în 24 de ore – se constată la segmentul de vârsta 25-35 de ani (41%). Următorul segment cu frecvența mare de utilizare este cel cuprins între 45-55 de ani (26%). Acum serios… Tu de câte ori pe zi îți verifici telefonul mobil?
Industriile care oferă respondenților cea mai bună experiență de accesare a informației pe dispozitivul mobil sunt: media și divertisment (63% dintre respondenți), industria de servicii financiar-bancare (52%), tehnologie și IT (47%), telecomunicații (36%).
Nu mai este un secret că ne îndreptăm puternic spre zona de video content. Și studii globale estimează o creștere anuală a traficului video cu câte 55% până în 2020, impulsionat de serviciile de streaming video și de includerea de tot mai mult conținut video în spațiul de media și publicitar. Astfel, 37% dintre respondenții la sondaj vizionează 1-5 conținuturi video/săptămână, 21% peste 15 conținuturi video/săptămână, 19% vizionează între 6 și 10 conținuturi video, în timp ce doar 14% dintre respondenți nu vizionează nici un conținut video pe săptămână.
Terminalele mobile au schimbat semnificativ modul în care primim și interacționăm cu informația. Zi de zi ele ne însoțesc, și mai toate persoanele, indiferent de vârstă, îl folosesc. De aici s-au creat moduri noi prin care relaționăm și felul în care accesăm informația. Și ăsta e numai începutul….
Sursă foto: Dreamstime
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.
eu nu am studiul asta 🙁