Nu am înțeles niciodată de ce unii oameni fac anumite lucruri. De exemplu, atunci când vin mijloacele de transport în comun, după ce au urcat se năpustesc asupra locului văzut încă de dinainte ca ușile să se deschidă. Tot stau și mă amuz și încerc să înțeleg de unde setea asta. Poate le dă un sentiment de proprietate, poate le dă o stare de bine, poate… le aduce fericirea pentru 20 de minute sau cât le-o dura călătoria. E mai simplu să  te urci civilizat și să aștepți să se elibereze pe lângă tine un loc.

Nu știu care este logica persoanelor care se așează în ușă, deși nu coboară la prima,  și se așteaptă ca tu să te strecori pe lângă ei fără să îi deranjezi. E valabil și în RATB și în metrou. Saaau a celor care te împing să urce și ei când autobuzul este plin ochi. Atunci înțelegi cum se simt sardinele în conservă….

Merg de câteva luni bune cu tramvaiul și am văzut fel și fel de oameni. De la vânzătorii ambulanți care au 3 pachete de servețele la 2 lei, până la persoane de vârsta a treia care au mereu câte un of și există mereu ceva care nu le convine. Au grijă să afli și tu despre ce e vorba.

De fiecare dată când se eliberează un scaun are loc același maraton printre călători pentru a se cuceri ”noul teritoriu”. Dacă a ajuns altcineva pe acel scaun se desfășoară o adevărată revoluție. Strigăte, vorbe grele, fel și fel de vorbe aruncate (chiar dacă unele nu se potrivesc): ”tineretul din ziua de azi”, ”sufăr de o boală, leșin dacă nu stau eu ” etc. Uneori îmi lipsește o pungă de popcorn că doar am parte gratis de circ. Și mereu îmi amintesc de scena asta din Seinfeld.

Mai există o categorie de oameni care sunt dispuși să te ridice de pe scaunul pe care stai doar pentru că vor să stea ei fix acolo. Și nu, nu i-ai ocupat locul cu n secunde înainte, ci stăteai acolo de ceva vreme. Motivația este că ”acela este locul meu” și tu trebuie să te conformezi ca să eviți dezlănțuirea vorbelor negative.

Uneori mai urcă și controlorii. Mai nou am văzut că sunt câte 7 – 8 persoane care poartă vesta cu albastru și pe spate scrie ”Control RATB”. La urcarea lor parcă toată lumea amuțește. Scena mereu mă duce cu gândul la clasele primare când intra doamna învățătoare în clasă și nu se mai auzea nici musca. Trec meticulos cu telefoanele în mână de la călător la călător și verifică valabilitatea abonamentului sau dacă a fost validat cardul. Unii sunt încruntați și sunt agresivi, alții zâmbesc și te roagă frumos să le arăți cardul. Sigur au o viață dificilă și ei, nu e simplu să fii lupul negru, când zi de zi ai sute de oameni în față, iar câțiva dintre ei sunt încăpățâmați și nu vor să le dea cardul sau să se legitimeze.

Cert e că nicio călătorie nu seamănă cu alta, fiecare drum cu un mijloc de transport în comun bucureștean este o adevărată aventură, iar de fiecare dată trebuie să încerci să fii calm și să îți spui se  poate și mai rău! Doar că aș vrea să am parte de condiții civilizate, de aer condiționat când afară sunt 36 de grade (iar real feel-ul este de +40), de curățenie, să nu mai fie vânzători ambulanți și cântăreți care vor să facă și ei un ban, iar șoferul / vatmanul să nu mai aibă impresia că transportă saci de cartofi. Nu de alta, dar te costă 50 de RON abonamentul. Știu că în banii aștia nu se pot educa și călătorii… Poate RATB va încerca, acum cu noul primar, să facă să fie bine pentru călătorii unei capitale… europene.

Ne rămâne speranța…

Sursă foto.