Sunt multe momente în viața asta când îți vine să plângi. Că ești mare sau ești mic, femeie sau bărbat, tot o să vină acel moment când o să simți nodul în gât, lacrimile o să dea năvală și nu o să ai ce face, decât să cedezi emoțiilor. Că e plâns de bucurie, supărare, melancolie, regret, fericire, că te-a impresionat o experiență trăită, că plângi la filme sau că a luat copilul o notă bună, că râzi până la lacrimi, el este determinat de motivele pe care le avem. Nici nu contează care sunt și de ce sunt, dar dacă
Nu am înțeles niciodată răutatea gratuită pe care o au unii oameni în ei. În trafic, pe stradă, la magazin, în parcuri, în metrou, la serviciu, pe Facebook, la școală, în discuții cu cei din jurul nostru și mai peste tot avem tendința de a arăta ce e mai rău din noi. Indiferent de vârstă se întâmplă asta. Avem tendința să îi punem la zid pe cei care nu fac și spun ca noi. Mi se pare că unele răutăți le avem de când suntem mici și se amplifică pe măsură ce creștem. Eram aseară cu Dante la plimbare și mă
Te-ai întrebat cum arată cel mai lung mărțișor din lume? Ei bine, eu m-am întrebat asta când am auzit că la Muzeul Județean Buzău o să fie expus un astfel de obiect. Buzoienii sunt invitați astăzi începând cu ora 12.30 pe platoul Dacia, mai exact în fața primăriei, pentru a participa la un eveniment inedit: transportarea pe brațe a celui mai lung mărțișor din lume. Mărțișorul este lung de 16.704 m și este certificat de către reprezentanții Cărții Recordurilor. Acțiunea este cu totul inedită dat fiind că se află pentru prima dată pe pământ românesc. Cel mai lung mărţişor din lume
În timp ce noi ne văităm de căldură și de ”cât de grea e viața” sunt multe persoane pe lângă noi care nu dau înapoi din fața unei provocări inedite: să traseze cel mai mare desen pe GPS din România, parcurs în întregime cu bicicleta. Grupul de cicliști care face acest lucru a ajuns la jumătatea traseului. Am povestit aici despre inițiativă, dar reiau despre ce e e vorba. Ciuc® Natur Radler a lansat o provocare inedită adepților unei vieți active și trasează cel mai mare desen pe GPS din România, parcurs în întregime cu bicicleta. Sub îndemnul “Încurajează inițiativa Ciuc Radler România
Weekendul trecut am avut deosebita plăcere de a participa la festivitățile de deschidere a Blue Week Festival cu ocazia Zilei Internaționale a Dunării care au avut loc în Ruse, Bulgaria. În fiecare an au loc diferite acțiuni pe care Danube Competece Center, clusterul din Serbia, finanțat de Guvernul Federal al Germaniei, le organizează pentru a promova turismul de-a lungul Dunării. O inițiativă ce merită lăudată pentru că sunt puțini cei care știu de minunățiile pe care Dunărea ni le oferă. Revenind la Blue Week, acțiunile de promovare au loc în Bulgaria, Serbia și România, unde sunt organizate expoziții, degustări de vinuri,
Astăzi vreau să îți povestesc despre un frumos proiect pe care l-am descoperit recent. Se numește Vorba Verde și este un proiect pitoresc, care descrie cu tuş, creion şi culoare zicători, ghicitori şi vorbe din popor, transformându-le în lucrări de artă. În spatele acestui proiect se află două fete cucuiete care au o misiune specială: să ne încânte sufletele prin creații legat de spiritul uman. Ana-Maria Gălețeanu și Liliana Arnaut vor să ne reamintească faptul că avem ca și popor valori inegalabile și este păcat ca timpul şi evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm. Astfel, cele două artiste care au creat proiectul ne îndeamnă
Am mai povestit pe aici faptul că de la vârste fragede am fost înconjurată de tradiții, cultură, istorie și mult frumos. Asta datorită părinților mei, dar și datorită meseriilor pe care aceștia le aveau. Tata a fost parașutist militar, iar mama este restaurator textile, o meserie nobilă care necesită multă atenție, răbdare, dar și cunoștințe dedicate. V-am mai povestit aici. 🙂 De fiecare dată când mă gândesc la istorie involuntar îmi amintesc și de Muzeul Județean Buzău (Bd-ul Nicolae Bălcescu, nr.50) pentru că, într-o formă sau alta, am copilărit pe acolo. 🙂 Se spune că ”oamenii sfințesc locurile” – așa
Cristi de mai bine de 8 ani nu are stare și pune anual la punct cele mai interesante evenimente pe diferite nișe. În urmă cu câțiva ani și-a propus să strângă în același loc comunitatea online de blogging din România. Și a reușit! După Webstock, Digital Divas și Social Media for Parents, acum a pregătit Food Bloggers Conference, eveniment dedicat bloggerilor culinari. Dacă în urmă cu mai mulți ani persoanele pasionate de gătit își notau toate preparatele favorite într-un caiet, astăzi există un număr foarte mare de bloguri și website-uri care găzduiesc sute de rețete. Internetul a reusit să dezvolte
În ultima vreme în țara noastră sunt invitați multe nume importante din diverse domenii de activitate. Așa se va întâmpla și pe 27 noiembrie 2014 la GPeC (Gala Premiilor eCommerce) – Cel mai Important Eveniment de Comerț Electronic. Doi dintre cei mai buni specialiști în optimizarea conversiilor la nivel mondial, André Morys și John Ekman, vor vorbi pentru prima oară în România la GPeC. Pe 27 Noiembrie, în cadrul celei de a 9-a ediții anuale a Galei Premiilor eCommerce, are loc GPeC Summit a – 1 zi de Conferința “de e-commerce pur, cu cei mai grei speakeri străini și autohtoni”, potrivit
Isteria Marvel a cuprins întreaga Românie, nu mai zic de întreaga planetă. Iron Man, Avengers, Captain America au fost doar câteva dintre filmele care au făcut românii să iasă din casă și să meargă la cinematograf. Așa se va întâmpla și cu Gardienii Galaxiei (Guardians of the Galaxy), sunt sigură. Chiar dacă ai așteptări sau nu legate de acest film, nu ai cum să fii dezamăgit. Cred că ai intuit asta și din articolul meu anterior. Echipa de eroi „Gardienii Galaxiei” a fost creată în 1969 de Arnold Drake şi Gene Colan, conceptul lor stând la baza filmului. Acesta extinde
Primeşte articolele pe email
Error: API requests are being delayed for this account. New posts will not be retrieved.
Log in as an administrator and view the Instagram Feed settings page for more details.